Septicemia – O mai mare conștientizare poate duce la rezultate mai bune

Recent Nickolas Leahy a participat la evenimentul de formare Sepsis al Brain Injury Group în Londra împreună cu colega lui, Gemma Salmon.

Pe tot parcursul zilei a ascultat un număr de vorbitori distinși cu experiență în identificarea și tratarea septicemiei în comunitate și în spital. De asemenea, a aflat despre consecințele catastrofale și adesea fatale pe care le poate avea o întârziere în diagnosticarea septicemiei.

În calitate de avocați specializati pe domeniul de neglijență medicală, au fost deosebit de interesați să afle despre pașii pe care medicii responsabili ar trebui să îi facă pentru a identifica septicemiei cât mai curând posibil și, de asemenea, să afle despre modul în care identificarea timpurie și tratamentul pot duce la rezultate mai bune.

Diagnosticarea septicemiei.

Nu există o definiție acceptată a septicemiei, iar definițiile utilizate s-au schimbat de multe ori de-a lungul anilor. Cu toate acestea, profesorul Klein de la Great Ormond Street Hospital a dat cea mai utilă definiție și una care este cea mai frecvent utilizată în zilele noastre, după cum urmează:
„Septicemia este un răspuns acut, nespecific, generalizat, întreg, inflamator la infecție”.

A fost interesant să afle că infecția în sine nu este problema la pacienții cu septicemie (deși sursa infecției trebuie controlată), ci mai degrabă răspunsul organismului la o astfel de infecție.

În cele mai grave cazuri, răspunsul corpului poate duce la insuficiență multi-organă și chiar la deces.
Diagnosticarea precoce a septicemiei poate fi extrem de dificilă. Multe dintre simptomele pe care le prezintă pacienții sunt similare cu alte afecțiuni frecvent întâlnite, cum ar fi răceala obișnuită, în special în primele patru până la șase ore.

Medicii de familie sunt adesea primul port de escală pentru persoanele bolnave și există o serie de pași pe care medicii de familie ar trebui să îi facă pentru a se asigura că nu ratează diagnosticul de septicemie. În primul rând, Dr. Mike Ingram ne-a informat că medicii de familie ar trebui să ia și să înregistreze fisele de observații de la pacienții lor.

Unul dintre semnele comune că un pacient suferă de septicemie este creșterea frecvenței respiratorii. În timp ce fisele de observații singure nu vor permite medicului de familie să ajungă la un diagnostic, asigurându-se că acestea sunt înregistrate și comparând cele mai recente observații cu cele anterioare, va permite medicului de familie să observe orice deteriorare a stării pacientului și să acționeze în consecință.

Dr. Ingram ne-a informat că practica de medicină generală de dimensiuni medii va vedea un singur caz de septicemie la un pacient pe an. Provocarea pentru fiecare medic de familie este identificarea acelui pacient și adesea „sentimentul intestinal” că ceva nu este în regulă este cel mai puternic predictor.

Cu toate acestea, există și instrumente pe care un medic de familie le poate folosi pentru a-i ajuta să stabilească sau să excludă un diagnostic de septicemie. De exemplu, Sepsis Trust a dezvoltat îndrumări pentru medicii de familie.

Dr. Ingram a identificat o serie de riscuri ca medicii de familie să nu reușească să diagnosticheze septicemia, ceea ce i-ar putea conduce la expunerea la o cerere viitoare de neglijență clinică:

1. Eșecul de a înregistra sau de a reacționa la semnele vitale – cum ar fi tensiunea arterială, pulsul, frecvențele respiratorii, temperatura și saturația de oxigen. Medicii de familie ar trebui să înregistreze semnele vitale în scris și să le raporteze între ele, pentru a identifica orice semnal de alarma.
2. Diagnosticarea diareei și a vărsăturilor ca gastroenterită – medicii de familie recurg adesea la acest diagnostic, dar ar trebui să ia în considerare dacă pot justifica acest diagnostic și să se asigure că sunt capabili să excludă septicemia. Dacă nu sunt siguri, este mai bine să spunem asta, decât să ne asumăm riscul.
3. Pierderea continuității îngrijirilor medicale – adesea pacienții se vor întoarce la cabinetul medicului de familie dacă simptomele lor nu se îmbunătățesc, dar, mai frecvent acum, nu vor fi văzuți de aceeași persoană. Riscul este că medicul de familie cunoaște acum pacientul. Modificările aduse structurilor de lucru ale doctorilor de familie fac ca acest risc să fie mult mai probabil. Dacă medicul de familie nu cunoaște pacientul, ii va fi mult mai greu sa isi dea seama de un comportament necaracteristic.
4. Neascultarea pacientului – Dr. Ingram a subliniat că ascultarea pacientului este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poate face un medic de familie. Dacă pacientul spune medicului de familie că nu s-a simțit niciodată atat de rau anterior (acest lucru se intampla adesea in cazul pacientilor cu septicemie), atunci acesta ar trebui să fie un semnal de alarma și, in atare caz, ar trebui sa se inceapa o investigatie medicala.
5. Sfaturile telefonice – acest lucru nu este la fel de convingator asa cum este consultatia pacientului in persoană. Este mai ușor să observi o persoană grav bolnavă în carne si oase, decât daca se vorbeste prin telefon cu ea. Dacă medicul de familie considera ca un pacient se simte tot mai rau, atunci acesta va trebui să insiste ca paientul să vină la cabinet și să primească o trimitere de la un specialist.
6. Diagnosticul fals – similar punctului 2 de mai sus, medicul de familie nu ar trebui să puna un diagnostic decât dacă este aproape sigur. Este important pentru siguranta pacientului să i se spună să revină la cabinet sau să meargă la departamentul de Urgențe al spitalului dacă starea lor se deteriorează. Medicii de familie ar trebui să aibă întotdeauna în vedere asteptările diagnosticului pe care vor să îl pună și ar trebui să ia măsurile adecvate dacă cursul evenimentelor nu respectă ceea ce era de așteptat (ar putea fi septicemie).

Din perspectiva avocatului reclamant și în lumina celor de mai sus, notele medicale ale clientului ar trebui examinate îndeaproape pentru a identifica cazurile în care se poate spune că îngrijirea medicului de familie a scăzut sub ceea ce se poate aștepta în mod rezonabil.

Efectele septicemiei.

În urma discuției din partea doctorului Ingram, Nicholas a ascultat o prezentare utilă privind cauzalitatea în cazurile de septicemie de la dr. James Stone, consultant medical microbiolog.
Dr. Stone a arătat clar că septicemia este o afecțiune dinamică, avansarea fiind mult mai complexa decât simpla inflamație sau replicarea microbiană. Septicemia poate avea un efect negativ asupra unei game de țesuturi și organe, iar avansarea bolii se va accelera în timp, evidențiind din nou importanța vitală a unui diagnostic pus în timp util.

Cu toate acestea, în timp ce tratamentul timpuriu sub formă de antibiotice și lichide este cel mai eficient și conduce la cele mai bune rezultate, dr. Stone a dorit să sublinieze că tratamentul intarziat poate avea efecte pozitive asupra pacienților. Un argument comun de cauzalitate utilizat de pârâți în cazurile de neglijență clinică, unde se urmărea primirea unei compensații, este că afecțiunea era prea avansată pentru ca orice intervenție medicală să fi fost eficientă.

Protocolul medical din SUA prevede:
„Recomandăm ca administrarea de anti-microbieni IV să fie inițiată cât mai curând posibil după recunoaștere și în decurs de o oră atât pentru septicemie cât și pentru șoc septic”.

Odată cu întârzierile crescânde în administrarea medicației antimicrobiene, veți obține, de asemenea, o morbiditate crescută și, prin urmare, există efecte pe termen lung, precum și efecte pe termen scurt, a căror șansă este crescută cu întârziere.
Dar, sincronizarea este de o importanță crucială în cazurile de septicemie și, este adesea posibil să se demonstreze că, dacă intervenția s-ar fi întâmplat mai devreme decât s-a întâmplat, rezultatele ar fi fost mai bune pentru pacient.

Dr. Stone a spus că este util ca avocații să ia în considerare în ceea ce privește cursul evenimentelor, atât organismul infectant, cât și răspunsul gazdei. În ceea ce privește organismul infectant, timpul de inoculare (pătrunderea în corp), faza de întârziere (unde bacteriile se aclimatizează în noul mediu) și faza log (accelerarea creșterii bacteriene, producția de enzime și toxine) ar trebui luate în considerare, cu ajutorul probelor medicale de specialitate.

Mai mult, în ceea ce privește răspunsul gazdei, dovezile experților ar trebui să ia în considerare răspunsul inflamator înnăscut (care va diferi între pacienți), feedbackul pozitiv care duce la o creștere exponențială a substanțelor toxice, leziuni colaterale în țesuturile gazdei și depășirea răspunsului inflamator ceea ce duce la alte daune colaterale gazdei.

La pacienții care sunt prezenți la spital deja în șoc septic, crearea cronologiei evenimentelor poate fi extrem de dificilă.

Dr. Stone a evidențiat câteva argumente comune de cauzalitate pe care le-a întâlnit din partea avocaților inculpați:

1. Prezentare tardivă – septicemia ar fi putut fi stabilita și prelungita în momentul primei prezentări către profesioniștii din domeniul medical. Pârâții pot argumenta că, chiar dacă a existat o încălcare a obligației, rezultatul ar fi fost în orice caz același.
2. Condiții comorbide anterioare și actuale multiple – Pârâții pot susține că astfel de afecțiuni fac ca supraviețuirea septicemiei să fie puțin probabilă, chiar și cu o terapie optimă.
3. Infecția cu o bacterie foarte neobișnuită, multi-rezistentă – Deși este inevitabil, Pârâții vor susține că, în aceste cazuri, o alegere inițială inadecvată a antibioticului poate fi făcută de către profesioniștii care tratează. Ca urmare, ar putea exista o întârziere inevitabilă în începerea tratamentului eficient al medicamentului.

Având în vedere toate cele de mai sus, și poate îngrijorător pentru avocații reclamanți, Dr. Stone a observat că determinarea cauzalității în urma oricărei încălcări a datoriei poate fi extrem de dificilă în cazurile de septicemie, în special în cele cu rezultate non-fatale.

Îngrijirea post-septicemie.

Aproape toți pacienții care suferă de septicemie vor petrece timp la terapie intensivă, iar, mai târziu după-amiaza Dr. Carl Waldmann a tinut un discurs interesant, consultant de terapie intensivă la Spitalul Royal Berkshire. El a vorbit despre modul în care terapia intensivă este acum o zonă specializată, una care a fost rezerva anestezistilor.

Pacienții vor fi admiși la terapie intensivă în cazul în care au nevoie de sprijin pentru organe (de exemplu, un ventilator, aparat pentru rinichi sau medicamente pentru tensiunea arterială).

A fi în terapie intensivă este adesea un moment foarte dureros pentru pacienți și familiile acestora, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere emoțional, iar punctul principal al doctorului Waldmann a fost că, atunci când pacienții părăsesc terapia intensivă, este absolut important ca aceștia să primească reabilitare.

Importanța acestui punct se reflectă în faptul că protocoalele NICE impun acum reabilitarea și un plan pentru o astfel de reabilitare, pentru fiecare pacient care părăsește ICU. La pacienții care au suferit de septicemie, există o incidență ridicată a complicațiilor pe termen lung, astfel încât unitățile de terapie intensivă ar trebui să se concentreze acum pe calitatea vieții și pe reabilitare.

În mod îngrijorător, dr. Waldmann a spus că există un decalaj imens în societate în furnizarea de reabilitare, lucru care l-a determinat să înființeze Clinica de urmărire a ICU din Reading. El a raportat că alte spitale au urmat acum exemplul în înființarea unor astfel de clinici, care se concentrează pe sprijinirea pacienților pe drumul spre recuperare după externarea lor din ICU.
Ceea ce a devenit clar din perspectiva lui Nicholas Leahy, ca avocat specializat pe neglijența medicală, în urma tuturor acestor discuții interesante – complexitatea cazurilor de septicemie și importanța examinării atente a cronologiei evenimentelor din fiecare caz pentru a determina dacă lucrurile ar fi putut fi făcute diferit.

În plus, în timp ce tratamentul timpuriu și internarea în secția de terapie intensivă sunt de o importanță vitală pentru a se asigura că un pacient realizează cea mai bună recuperare posibilă de la septicemie, avocații ar trebui, de asemenea, să acorde o atenție deosebită asigurării faptului că al lor client este urmărit în mod corespunzător după externarea din terapie intensivă, că pot primi reabilitarea adecvată și pot face cea mai bună recuperare posibilă. Atat avocatii reclamanti cât si cei pârâți au stimulente pentru a se asigura că acesta este cazul, dar pentru asta trebuie să existe o cerere depusă.

Sepsis Trust.

Una dintre discuțiile finale de după-amiază ale acestui eveniment care a avut ca sucient de discutie septicemia, a fost susținută de Liz Truss, o supraviețuitoare a septicemiei, precum și voluntară in Trustul Sepsis, care există pentru a evidenția conștientizarea septicemie.

Liz a dat statistica înfricosatoare că peste 40,000 de oameni mor în fiecare an în UK, ca urmare a septicemiei și a evidențiat importanța de a întreba personalul medical despre o „posibila septicemie”, dacă tu sau o persoană dragă, vă simțiți rău dintr-o data.