Un accident de ciclism a cauzat leziuni majore care schimbă viața

accident de ciclism

Contact

Maria Tiron

Table of Contents

Kate Milton, Avocat Asociat Senior din cadrul firmei Osbornes Law, a soluționat o cerere de despăgubiri pentru un medic de familie în vârstă de 52 de ani care a fost implicat într-un accident grav de ciclism. Reclamanta a fost lovită de un camion în timp ce se deplasa cu bicicleta în Londra, în drum spre serviciu. Pârâtul nu a reușit să o vadă pe reclamantă deoarece depășea un autobuz staționar.

Reclamanta a suferit răni grave la brațul stâng și a avut nevoie de mai multe intervenții chirurgicale de reconstrucție în urma accidentului. Reclamanta era pasionată de munca ei și a reușit să revină la sarcini ușoare și să lucreze cu jumătate de normă la aproximativ 4 luni de la accident, iar câteva luni mai târziu, a reluat munca cu normă întreagă, dar la capacitate redusă.

Pentru a putea continua să lucreze, reclamanta a avut nevoie de sprijin administrativ, deoarece întâmpina dificultăți în a efectua sarcini care necesitau folosirea ambelor brațe. Ca urmare a leziunilor permanente suferite în urma accidentului de bicicletă, ea nu a putut să revină la același nivel de pacienți pe care îi avea înainte de accident și nu a putut să-și extindă cabinetul medical privat așa cum s-ar fi așteptat. Ca urmare, ea a suferit o pierdere însemnată de venit.

Răspunderea a fost puternic contestată de către avocații pârâtului, iar firma Osbornes a ajuns să înainteze proceduri la Înalta Curte de Justiție. În final, cu ajutorul firmei Osbornes, reclamanta a obținut o compensație în valoare de de un milion de lire sterline.

Share this article

Contactați Osbornes în cazul unui accident de ciclism

Sunati pentru a discuta cu un avocat român chiar astăzi 0207 482 8445

Contactați-ne acum Completati formularul online






    Studii de cazVIEW ALL

    VIEW ALL